Care să fie ideea, te întreb eu pe tine, viitorule antreprenor. Te-ai gândit la ea?
Pentru că totul pornește de aici, de la o idee care, poate pe cât de simplă sau de banală la început, poate deveni pe atât de surprinzătoare pe parcurs. Și vreau să mai subliniez ceva foarte important, înainte de toate: să nu începi un business dacă nu ești pregătit să-l susții minimum trei luni, în caz că nu are startul așteptat.
Bun, revenim. Cum îți alegi ideea de local? Foarte greu de spus. De ce? Fiindcă pornește de la observațiile proprii, de la anumite gânduri, revederi, discuții. Poate apărea de niciunde, la o întâlnire cu prietenii, într-o seară ca oricare alta, sau poate fi inspirată de o stare anume sau de cineva, cum s-a întâmplat în cazul primului bar deschis de către mine și Mihai, fratele meu.
Și acum, ca să fiu întru totul sincer, ideea n-a fost a noastră, ci a soțiilor noastre. Așa a început povestea Fratelli.
- La 30 de ani ai noștri, soțiile au insistat să deschidem un mic bar, pentru că-și doreau să administreze o afacere și să aibă un loc al lor unde să iasă. Așa a apărut primul local, în spatele Ateneului, cafeneaua noastră, cum ne plăcea s-o denumim. După trei săptămâni, soțiile și-au dat seama că nu reușesc să gestioneze singure barul și l-au lăsat în grija mea și a lui Mihai. De aici încolo, ne-am pus amprenta. A fost despre noi și despre ce ne place. Ne-am dorit ca acea cafenea să ne reprezinte: să fie un loc unde să punem muzică rock și să servim croissante franțuzești. Și chiar asta a și fost. Și culmea: a prins foarte bine la public, dovadă că țineam deschis de la 8 dimineața și până la ultimul client. Și a mers atât de bine, încât, an de an, am început să ne extindem.
- Acum avem 3, 4 firme și cam 13, 14 localuri, cu tot cu francize.
Așadar, pentru noi lucrurile s-au întâmplat firesc. De la o dorință a soțiilor noastre, s-a transformat într-un loc gândit ca pentru noi și extins către prietenii noștri și, mai apoi, către publicul larg.
Cum spuneam. Totul pornește de la o idee. Dintr-o conjunctură. Din întâmplare, sau nu. Dintr-o dorință, dintr-o nevoie.
Revenim. Ideea ta care e?