Fratelli Group, lanțul de cluburi și restaurante al căror co-proprietar este Liviu Popescu, un brand de mare succes, dezvoltat în ani de muncă, care ocupă un loc aparte în parcursul omului de business Liviu Popescu și reprezintă modul prin care el s-a dezvoltat ca antreprenor de succes. Prin realizarea, alături de partenerii săi, a acestui lanț de afaceri, din 2005 încoace, Liviu Popescu a învățat, pas cu pas, ce înseamnă profesionismul desăvârșit, excelența în desfășurarea și dezvoltarea unui business, dar și munca continuă, lucrul în echipă și atenția pentru cele mai mici detalii.
Folosindu-se de toată experiența sa pe strategie și PR pe care a obținut-o în perioada celor 10 ani la „Le Club”, Liviu a putut mai apoi să cucerească, alături de partenerii săi, lumea de top a antreprenoriatului românesc, atât în capitală, cât și în cele mai importante orașe ale României, prin cele 3-4 firme pe care le administrează și prin cele 13-14 localuri, cu tot cu francize.
Ca dovadă a influenței sale în zona HoReCa și a calităților lui de profesionist desăvârșit, Liviu Popescu este, în prezent, vice-președinte HORA (Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România).
Grupul Fratelli include localuri precum ”Biutiful”, ”Uanderful”, ”Fratellini”, ”Biutiful By The Lake”, ”Biutiful By The Sea” în Mamaia Nord sau cluburile ”Fratelli” din Iași, Timișoara sau Galați.